Home > Alimentatie si Nutritie > Laptele de soia – este bine să îl consumăm?
Laptele de soia – este bine să îl consumăm?

Laptele de soia – este bine să îl consumăm?

Soia este unul dintre cele mai controversate alimente, prin urmare şi laptele din acesta este la fel. Acesta este, în majoritatea cazurilor, modificat genetic.

Soia este una dintre cele mai cultivate plante din lume. Datorită cantității mari de proteine şi a faptului că uneori este folosită ca un substitut al cărnii, este din ce în ce mai cultivată.

Mulți aleg să consume acest produs deoarece au intoleranță sau sensibilitate la lactoză. Mai sunt şi persoane care o fac din motive etice, cum ar fi dragostea faţă de animale şi atenţia lor faţă de bunăstarea animalelor, iar alţii o fac pentru a diminua colesterolul ,,rău” din sângele lor, deoarece cantitatea de grăsimi nu este la fel de mare ca în cazul laptelui care provine de la animale.

Laptele de soia

Beneficiile consumului de soia:

  • diminuează hipertensiunea;
  • micşorează inflamările;
  • întreţine densitatea osoasă;
  • alină durerile menopauzei;
  • sistemul imunitar este fortificat;
  • diminuează nivelul colesterolului ,,rău”.

Dezavantajele consumului de soia:

  • prezintă fitoestrogeni, care cauzează apariţia celulelor canceroase de tipul celor ce dau naştere cancerului de sân sau de prostată. Cantităţile mici de fitoestrogeni (mai mici de 45 mg pe zi) nu dăunează, întrucât aparitia cancerului are loc prin consumul unor cantităţi mari, de peste 400 mg pe zi. Un pahar de lapte de soia conţine cel mult 10 mg de fitoestrogeni. Soia este folosită şi în ameliorarea gustului, de aceea o puteţi găsi ca ingredient în fabricarea sosurilor, a mezelurilor, a dulciurilor. Majoritatea animalelor din străinătate, poate şi din ţară, sunt hrănite cu soia, așadar aveţi mare grijă la cantitatea pe care o consumaţi;
  • în general, nu se recomanda tuturor consumul de lapte de soia, dar şi de restul produselor din soia, deoarece unele persoane riscă să dobândească niște caracteristici feminine, să li se micşoreze masa musculară şi chiar să li se dezvolte sânii;
  • laptele de soia este sărac în complexul de vitamine B, mai ales a B12;
  • în urma consumului regulat se poate forma guşa, prin creşterea în dimensiune a glandei tiroide;
  • substanţele din soia ce acţionează ca un hormon feminin determină o scădere a fertilităţii atât la bărbaţi, cât şi la femei. Mai mult, bărbaţii vor deţine apetit sexual, dar potenţa se va diminua;
  • dacă veți consuma în mod regulat soia în timpul sarcinii, fătul dumneavoastră este predispus la o greutate mai mică şi la apariţia anumitor probleme la nivelul sistemului nervos, iar mai târziu poate avea probleme cu glanda tiroidă;
  • dacă cei mici consumă acest aliment destul de des sunt predispuşi ca la maturitate să nu prezinte organele sexuale destul de dezvoltate, să aibă probleme cu infertilitatea şi să prezinte o energie redusă;
  • soia conţine acid oxalic, o substanţă deosebit de importantă în formarea pietrelor la rinichi. De aceea, dacă aveţi o astfel de afecţiune, evitaţi consumul laptelui de soia sau a celorlalte produse din aceeaşi plantă;
  • este printre principalii alergeni din lume. În timp, dacă veţi consuma în mod regulat acest lapte, vă veţi suprasolicita sistemul imunitar, determinând alte boli cum ar fi artrita, chiar apariţia acneei…