Home > Alimentatie si Nutritie > Proprietatile nutritive ale capsunilor
Proprietatile nutritive ale capsunilor

Proprietatile nutritive ale capsunilor

Capsunile sunt fructe gustoase, ce se gasesc in acest sezon, cu usurinta si pot fi consumate in stare naturala. Sunt la mare cautare de cunoscatori datorita beneficiilor terapeutice si mai ales nutritive.

Pot fi usor de combinat si mai ales de gatit: inghetata, sufleu, compoturi sau dulceturi insa cea mai mare cantitate de vitamina C se gaseste in continutul lor natural, intregi si mai ales netaiate.

Capsunile proaspete contin multe elemente necesare organismului uman, dintre care amintim: substantante antioxidante ce dispar in momentul in care sunt conservate sau congelate, vitaminele C, E, B, K, PP dar si acid folic ce vine in ajutorul viitoarelor mamici pentru o buna dezvoltare a fatului.

Pe langa acestea, mai regasim si cantitati insemnate de fier, calciu, magneziu si mai ales fibre ce ajuta la o buna functionare a sistemului digestiv si la mentinerea sanatatii tesuturilor, pielii, parului dar si a unghiilor.

Proprietati nutritive

Studiile au demonstrat ca acest fruct asigura o buna dezvoltare si mai ales functionare a sistemului nervos, osos si are un cuvant de spus in ceea ce priveste imunitatea organismului cand vorbim de infectii. Tonifica organismul, il detoxifiaza si-l vitaminizeaza, lucruri ce combat anemia, astenia si mai ales, insomnia. Pe langa acestea, consumul regulat de capsuni duce la stimularea vezicii biliare deoarece contin si putine zaharuri dar mai ales, prin compozitia de vitamina E, tin sub control glicemia, mai ales in cazul persoanelor suferinde de hiperglicemie.

Cei cu diabet zaharat pot consuma capsuni, insa in cantitati mai mult decat moderate.

Deoarece in alcatuirea lor se gaseste mai mult de 90% apa, sunt exceptionale cand vorbim de o dieta sau o cura de slabire- rezultatele vor fi mai mult decat vizibile, daca mergeti pe o cura de 10 zile, cu un consum de 0,5-1,5 kg de capsuni intr-un amestec cu o miere de calitate.

Pentru persoanele ce sufera de anemie, se recomanda un suc dimineata, facut din 500 gr de capsuni, in amestec cu lapte si/ sau oua de prepelita. De asemeni se mai poate adauga dupa gust miere, scortisoara sau vanilie, de ce nu. Cura se tine pe timp indelungat, cu o pauza necesara de 10 zile.

Cand vorbim de infrumusetare, capsunile nu fac altceva decat sa hidrateze tenul si sa-i readuca din nou luminozitatea pierduta. Se face o masca in care se adauga talc si cateva picaturi de zeama de lamaie. Se tine pe fata 20 minute si se clateste cu apa calduta, in cazul in care aveti un ten mai gras. Pentru lupta cu acneea, peste capsunile zdropite se pun 3 linguri de argila si una de iaurt. Se tine pret de 15 minute si se indeparteaza cu apa calda, din nou.

Frunzele capsunilor se pot folosi si ele sub forma de ceai ori in caz de inflamatii la nivelul gurii si/ sau al gingiilor.

Atentie

Chiar daca sunt extrem de delicioase, capsunile pot crea adevarate reactii nedorite si pot provoca diverse urticarii. Din acest motiv, trebuie evitat consumul acestora de copiii de sub 4-5 ani dar si de restul persoanelor adulte ce sunt predispusi la alergii.