Home > Diete de slabit > Diete pentru adolescenti
Diete pentru adolescenti

Diete pentru adolescenti

Dietele pentru adolescenţi sunt la mare căutare în ziua de azi, în special de către fete, fie că au sau nu nevoie de ele, deoarece, se pune o presiune prea mare pe aspectul fizic. Nu toate dietele sunt însă bune, deoarece tinerii sunt în creştere, iar anumite diete nu vor face decât să îi oprească.

Câteva reguli pentru a evita o eventuală creştere în greutate a copilului tău:

  • Stabileşte un program de mese pe care să îl respecţi cu stricteţe.
  • Luaţi mesele în familie.
  • Îndeamnă-l să consume alimente cât mai sărace în grăsimi procesate.
  • Foloseşte multe legume, fructe, ouă, lapte şi carne slabă în mâncăruri.
  • Înlocuieşte dulciurile cu deserturi făcute în casă.
  • Evită gustările de tip fast-food şi băuturile carbogazoase.
  • Îndrumă-ţi adolescentul să facă mişcare cât mai multă şi nu îl lăsa prea mult în faţa televizorului sau a calculatorului.

Diete pentru adolescenţi trebuie să fie bogate în calorii, deoarece aceştia au mai multă energie de consumat pe parcursul unei zile şi nu trebuie să fie o dietă de înfometare.

Diete pentru adolescenti

Exemplu de meniu:

Mic dejun – un ceai de plante fără zahăr, un iaurt slab sau 100 g de iaurt, o felie de pâine integrală şi un fruct proaspăt sau un suc de fructe,

Gustare – un ceai de plante şi 100 g de brânză proaspătă.

Prânz – 200 de grame de legume sau fructe la alegere, 150 g de peşte sau carne albă, alune de pădure, 100 g de brânză proaspătă şi un fruct.

Gustare – un iaurt cu 0% grăsime, o băutură rece sau caldă fără zahăr.

Cină – 150 g de peşte la grătar, 200 g de legume verzi, o felie de pâine integrală şi un fruct.

Înainte de culcare, opţional, se poate bea o infuzie de plante.

Sunt recomandaţi 2 litri de apă pe zi şi mult sport, iar dacă adolescentul nu poate face sport, se recomandă mersul pe jos în paşi repezi.

Dieta de 1500 de calorii

Deşi este o dietă pentru adulţi, dieta de 1500 de calorii este recomandată şi adolescenţilor, deoarece aceasta nu privează organismul de nutrienţii esenţiali creşterii şi este sănătoasă. În funcţie de greutate, înălţime, sex şi vârstă, mai poţi adăuga sau scădea din calorii.

Exemplu de meniu:

Mic dejun – ceai din plante, o felie de pâine integrală, brânză de vaci şi un kiwi mare.

Gustare – un iaurt natural mic.

Prânz – salată de roşii cu o lingură de ulei şi o lingură de oţet, o porţie de peşte la cuptor şi orez fiert.

Gustare – 100 de grame de struguri.

Cină – salată de varză roşie, o omletă din 2 ouă şi verdeaţă, dovlecel gratinat cu caşcaval ras, o felie de pâine neagră, un iaurt de fructe şi un kiwi mare.

Principiile dietei:

  • Fă sport!
  • Încearcă să ai 5 mese pe zi.
  • Nu te înfometa.
  • Bea cel puţin 2 litri de apă pe zi.
  • Elimină mâncarea nesănătoasă şi dulciurile, mănâncă numai dulciuri făcute în casă.
  • Mănâncă doar mâncare gătită la aburi sau cuptor.
  • Diversifică meniul.
  • Nu mânca în grabă.
  • Evită băuturile carbogazoase.
  • Încearcă să mănânci cel puţin o supă pe zi.
  • Fructele trebuie să fie proaspete.
loading...