Home » Dieta Nicoleta Luciu

Dieta Nicoleta Luciu

scris de: Elena
Dieta Nicoleta Luciu

Dieta Nicoleta Luciu se urmeaza timp de trei luni, perioada in care se pierd in greutate in jur de 30 de kg. Va invitam sa aflati din randurile urmatoare cum puteti slabi eficient cu aceasta cura care a facut minuni asupra corpului frumoasei vedete al carui nume il poarta.

Nicoleta Luciu este o figura foarte cunoscuta si admirata in mass-media datorita activitatii sale in diferite domenii (modelling, filme, muzica, televiziune), dar mai ales pentru fizicul sau de invidiat, prin care s-a remarcat incepand cu anul 1999, cand a fost Miss Romania. De atunci, s-a bucurat de atentia presei mondene, fiind in lumina reflectoarelor si prezentand colectii de lux pe podiumurile cele mai apreciate de la noi.

Dieta Nicoleta Luciu

Nu este un secret ca orice top model de succes acorda o importanta deosebita felului in care isi mentine silueta. Dupa ce si-a intemeiat o familie si a nascut, organismul Nicoletei Luciu scapase de sub control si se ingrasase foarte mult (cum se intampla de multe ori in cazul femeilor insarcinate, caci trebuie sa isi satisfaca toate poftele culinare). Dupa prima nastere trebuia sa piarda in greutate incepand de la 90 de kg, iar dupa cea de-a doua nastere, a tripletilor, avea de slabit de la 85 de kg.

O misiune dificila pentru orice femeie, fie si una celebra! Fiind insa ambitioasa si dornica de a arata mereu bine, a adoptat o metoda pentru slabit care s-a dovedit a fi extrem de eficienta, iar astazi este celebra sub numele de dieta Nicoleta Luciu.

Nu toate femeile sunt dispuse sa urmeze intr-un mod strict aceasta cura, deoarece sunt necesare sacrificii si o ambitie de fier daca vor sa ajunga la greutatea dorita. Multe persoane s-au aratat sceptice si nu credeau ca Nicoleta Luciu isi va mai recapata formele voluptoase de odinioara, caci nu aveau incredere in tipul de regim pe care diva il adoptase. Insa, dupa incheierea curei, cand rezultatele au fost vizibile si dovezile de necontestat, toata lumea a ramas uimita. Dupa aceasta cura stricta, dar eficienta, vedeta a ajuns sa cantareasca 53 de kg si sa arate nemaipomenit, cu o musculatura bine definita, o talie supla, aratand la fel de bine ca in trecut.

In dieta Nicoleta Luciu, se mananca de patru-cinci ori pe zi. Meniul este alcatuit din:

• Dimineata: compot de mere
Se curata si se taie sapte mere de dimensiuni medii, se pun in doi litri de apa, fara a se adauga zahar sau alte tipuri de indulcitori, pentru a se face compot. Se bea cate o cana mare in fiecare dimineata, pe stomacul gol, iar ceea ce ramane se bea in loc de apa pe parcursul zilei. De fiecare data cand apare senzatia de foame, se bea cate o cana din acel compot.

• Pranz: supa de pui cu legume
Meniul pentru pranz din dieta Nicoleta Luciu consta intr-o supa de pui cu legume, fara a se abuza in privinta cantitatii de carne, care trebuie sa fie redusa (100 g), dar care totusi nu trebuie sa lipseasca din farfurie. Se prepara din cateva ciocanele ori pulpe intregi de pui (avand grija sa inlaturati pielea), la care se adauga 300 g de legume proaspete (telina, gogosari, ardei si morcovi). Nu este permis sa se puna in compozitie alimente cu continut ridicat de carbohidrati (fidea, cartofi, orez sau altele de acest gen). Nu trebuie sa presarati sare, ci se recomanda sa o inlocuiti cu piper sau alte mirodenii (plante aromatice precum busuiocul, maghiranul si altele). Supa de pui ramasa de la pranz se poate consuma in restul dupa-amiezii.

• Seara: nu se mananca nimic.

Pe durata in care urmati dieta Nicoleta Luciu sunt permise si urmatoarele:
– doua batoane nutritive cu fibre pentru mentinerea siluetei
– ceai verde
– trei plicuri pe zi de L-Carnitin Instant (un suc instant cu gust de limonada, care stimuleaza arderea grasimilor din organism)
– suplimente nutritive esentiale
– apa plata
– mult sport

Sportul poate fi o modalitate amuzanta de petrecere a timpului liber: va intareste sanatatea si va face sa va simtiti bine, iar atunci cand insoteste dieta Nicoleta Luciu, duce si la pierderea in greutate.  Pe durata curei si apoi pentru intretinere, este foarte bine sa faceti minimum zece minute de activitati fizice. De exemplu, puteti practica un sport sau sa faceti aerobic (banda si bicicleta stationara), sa alergati, sa mergeti mult pe jos la plimbare, sau sa faceti treburi care sa va solicite efortul fizic precum gradinaritul sau dansul dinamic; alegeti formele de intretinere prin miscare si sport prin care sa va simtiti confortabil, carora le puteti face fata.

Cat timp urmati dieta Nicoleta Luciu, sub nicio forma nu trebuie sa mancati paine sau alte preparate derivate din faina, nici dulciuri sau bauturi cu indulcitori. Sunt permise cate doua batoane pe zi (din acelea hranitoare cu nutrienti si fibre, cum sunt cele destinate mentinerii siluetei), iar spre finalul dietei, 500 g iaurt cu grau germinat (sub forma de fulgi).

Dupa incheierea acestei cure, daca ati pierdut in greutate si ati ajuns la kilogramele dorite, insa doriti sa va pastrati in continuare in forma ideala, puteti reintroduce in alimentatie alte alimente usoare si sanatoase, pentru a face o trecere lina spre meniul normal de dupa dieta. De exemplu, puteti frige carne la gratar, sa savurati salate de fructe si alte cruditati, precum si lactate slabe in grasimi…

Dieta Nicoleta Luciu este una de tip hipocaloric, de aceea rezultatele apar rapid, cu atat mai mult in perioada post-natala. Sportul este un factor important care insoteste cura. Este necesar sa va mentineti organismul foarte bine hidratat (sa beti multa apa sau compot de mere) si sa urmati tratamente de intretinere si masaj, deoarece cura este una dificila, care are efecte dure asupra pielii, iar aceasta incearca sa se adapteze pe parcursul pierderii in greutate. Este un lucru cert faptul ca dietele drastice precum dieta Nicoleta Luciu, cand insotite de activitate fizica, ofera o slabire majora daca sunt urmate corect, cel mai indicat fiind ca acest lucru sa se intample sub supraveghere medicala, ca o masura de precautie.

articole asemanatoare

Diete-sanatoase.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept