Home » Detoxifierea te scapa de acnee

Detoxifierea te scapa de acnee

scris de: Elena
Detoxifierea te scapa de acnee

Se spune că acneea apare din cauza alimentelor nesănătoase pe care le consumăm, aşadar o detoxifiere te scapă de acneea neplăcută şi inestetică ce apare când ne e lumea mai dragă.

Calităţile detoxifierii, precum curăţarea colonului sau a ficatului, îţi pot transforma tenul lipsit de viaţa în tenul mult visat, ca de porţelan.

Cauzele acneei

Înainte de a combate acneea, iată câteva cauze:

  • Lipsa de activitate – Sportul stimulează circulaţia sanguină din toate zonele şi oxigenează celulele, eliberându-le de toxine.
  • Factori externi – igiena exagerată, cremele sau cosmeticele pot dezechilibra ph-ul pielii.
  • Alimentaţia.

Detoxifiere acnee

Ce să mănânci când ai acnee

Medicii dermatologi recomanda persoanelor predispuse la acnee să elimine din meniu alimentele cu indice glicemic mare, cum ar fi ciocolata, băuturile carbogazoase sau îngheţata, dar şi de prăjelile sau lactate, carnea roşie şi alimentele bogate în iod. Acestea stimulează glandele sebacee şi produc keratină şi sebum în exces. Înlocuieşte toate aceste alimente cu legume şi fructe de sezon proaspete şi bea doi litri de lichide pe zi.

În paralel cu detoxifiera poţi acţiona şi din exterior: foloseşte o mască din argilă şi miere – aceasta va elimina excesul de sebum şi are efect anti-sebum.

Detoxifierea de o zi

Dacă tenul tău este acneic şi gras, specialiştii recomandă detoxifieri periodice, aşadar, detoxifierea de o zi este o soluţie la îndemână. Încearcă să ai o detoxifiere pe lună şi alege o zi liberă pentru a nu-ţi consuma toată energia.

Programul detoxifierii de o zi:

  • 7.00 – stoarce o lămâie în puţină apă caldă. Atat zeama de lămâie, cât şi apa vor traversa intestinele şi vor ajuta la eliminarea materiilor fecale din ziua precedentă.
  • 7.30 – cu o seară înainte, înmoaie o linguriţă de seminţe de in într-o cană cu apă fiartă, iar dimineaţa bea numai lichidul rezultat.
  • 8.00 – la micul dejun poţi alege mere, pere, papaya, ananas, cireşe, prune, piersici, fructe de pădure pepene verde; evită însă citricele.
  • 9.00 – pauză de ceai. Pe tot parcursul zilei de detoxifiere, vei avea câteva pauze de ceai; nu se recomandă însă ceaiul verde sau negru. De asemenea, te poţi răsfăţa cu un desert cu mere calde.
  • 10.00 – pauza de sucuri. Prepară sucurile din fructe se sezon.
  • 12.00 – prânzul. Poţi opta pentru: salată de crudităţi cu seminţe încolţite, supă de castraveţi cu mentă proaspătă.
  • 14.00 – pauză de ceai.
  • 14.30 – pauză de suc.
  • 15.00 – pauză de ceai.
  • 15.30 – ronţăie câteva seminţe sau varză acră negătită.
  • 16.00 – mănâncă o pastă preparată din șase morcovi, un avocado, un măr, o cană de napi, o felie de lămâie şi frunze de busuioc.
  • 18.30 – consumă o supă bogată în potasiu din doi cartofi mari, doi morcovi, o cană de sfeclă roşie, patru tulpini de ţelină (cu tot cu frunze) o cană de pătrunjel, o cană de napi. Legumele tăiate felii se pun la fiert până la temperatura de fierbere, apoi se lasă la foc mic în vasul acoperit aproximativ două ore. Strecoară legumele şi consumă doar zeama. Potasiul va aduce un aport de minerale şi vitamine organelor şi glandelor.
  • 19.30 – pauză de apă caldă cu lămâie.
  • 20.30 – o baie cu minerale lichide, siliciu şi aloe vera.
  • 21.00 – ronţăie puţină salată verde sau tulpini de ţelină.

10 sfaturi utile pentru detoxifiere:

  1. Consumă multe fibre, de exemplu orez brun, fructe şi legume.
  2. Consumă rădăcini de păpădie şi lapte de ciulini, pentru a curăţa ficatul.
  3. Mănâncă alimente bogate în vitamina C pentru a ajuta ficatul să elimine toxinele
  4. Bea multă apă.
  5. Respiră adânc pentru a oxigena creierul.
  6. Nu te stresa.
  7. Fă duş cu apă fierbinte timp de cinci minute, iar apoi timp de 30 de secunde spală-te cu apă rece, repetă procedeul de trei ori, apoi bagă-te în pat pentru 30 de minute.
  8. Mergi la saună.
  9. Fă-ţi gomaje periodice sau mergi la spa…
  10. Fă sport!

articole asemanatoare

Diete-sanatoase.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept