Home » Top 5 antibiotice naturale care te protejează de cancer

Top 5 antibiotice naturale care te protejează de cancer

scris de: Elena
condimente si antioxidanti

Există o serie de metode de a te proteja de diferite afecțiuni sau chiar de a le trata pe unele dintre ele. În zilele noastre, datorită avansării tehnologiei în așa măsură, oamenii apelează la medicamentele de sinteză, considerându-le ca fiind cele mai bune. S-a uitat de beneficiile pe care le pot conține toți reprezentanții regnului vegetal. Dintre antibioticele naturale se pot menționa: usturoiul, echinaceea, ghimbirul, turmericul și șofranul.

USTUROIUL. Conform rezultatelor obținute în urma unor studii realizate de către Institutul Național de Cancer și Societatea Americană de Cancer s-au demonstrat proprietățile extraordinare pe care le are usturoiul asupra organismului uman, în special asupra diferitelor forme de cancer. Este bine să fie consumat în stare proaspătă, zdrobit, pentru că astfel se eliberează cea mai importantă substanță din constituția usturoiului: alicina.

ECHINACEEA. Se spune despre ea că este planta miracol ce previne și ajută la combaterea tuturor formelor de boală ale organismului. Este indicată ca tratament suplimentar în tratarea oricărui tip de cancer. De cele mai multe ori, pacienții de cancer beneficiază de proprietățile benefice ale echinaceei prin intermediul injecțiilor intravenoase. Vă puteți bucura de efectele sale consumând-o sub formă de ceai, comprimate sau pulbere.

GHIMBIRUL. Condiment folosit cu precădere în bucătăria indiană, se pare că ghimbirul însumează și calități anticanceroase. Acțiunea sa asupra celulelor de tip canceros este de a le induce moartea și mai generează un fenomen: acela de autofagie, adică provoacă celulele canceroase să se mănânce pe ele. În prezent, s-au obținut rezultate deosebite în tratarea cancerului de sân. Ghimbirul se poate consuma sub formă de infuzie, uscat, drept condiment sau chiar marinat în variate feluri de mâncare, salate sau sucuri proaspete.

antibiotice naturale

TURMERICUL. Este considerat cel mai bun condiment care intervine în combaterea ori prevenția oricărui tip de cancer. În urma cercetărilor efectuate s-a descoperit că ceea ce conține turmericul (adică polifenolul curcumina) provoacă încetinirea creșterii celulelor de tip canceros, dar și moartea programată a acestora, fenomenul biologic fiind denumit apoptoză. Un remediu este obținerea unei băuturi prin amestecarea de lapte, ulei de cocos și praf de turmeric sau adăugarea lui în sucurile de fructe proaspete preparate în casă.

ȘOFRANUL. Deși este unul dintre cele mai scumpe condimente de pe piața actuală, șofranul este utilizat în prepararea a diferite mâncăruri. Acțiunea lui asupra cancerului este de inhiba dezvoltarea acestuia prin încetinirea creșterii celulelor canceroase, dar și scăderea mărimii lor.

Consumarea unor alimente bogate în diferiți compuși speciali care luptă contra cancerului ajută la prevenirea sau vindecarea oricărui tip de cancer. Cel mai indicat este ca acele produse bune să fie consumate în stare cât mai proaspătă și să se evite trecerea lor prin multe etape de prelucrare în vederea obținerii unui fel complicat. Mulți specialiști recomandă consumarea unor mâncăruri cât mai ușoare și fără prea multe ingrediente…

Descoperirea remediilor minune pentru tratarea bolii secolului, cancerul, este în plină expansiune și majoritatea cercetătorilor caută cu înverșunare găsirea unui leac eficient și fără ca organismul pacientului să lupte mult timp pentru a scăpa de cancer. Astăzi se luptă cu cancerul în raport de 1:1 datorită numeroaselor progrese făcute în acest domeniu.

 

articole asemanatoare

Diete-sanatoase.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept